Polițiștii de la “Crimă Organizată” din Timişoara însoţiţi de trupele speciale ale Jandarmeriei au descins în 30 de locaţii din judeţele Timiş şi Alba pentru reţinerea a 17 suspecţi care sunt acuzaţi de DIICOT că au format o reţea extrem de bine organizată care fura utilaje din Hexagon şi le aducea în România, scrie Ziarul Unirea.
Tractoarele de mari dimensiuni și alte utilaje erau sustrase din Franța, din reprezentanțe, aduse în Romania cu documente false și vândute apoi în țară, la jumătate de preț.
Utilajelor li se stergeau seriile pentru a nu fi recunoscute, înainte de a fi vândute.