Românii din Nordul Bucovinei au venit în apropierea Mănăstirii de la Fântâna Albă, în Poiana Varnița, pentru a-i comemora pe cei peste 3.000 de români bucovineni care au fost uciși de soldații sovietici în Duminica Paștelui din 1941 doar pentru simpla dorință de a se retrage în România, scrie chernivtsinews.com.
Asta după ce pe 28 iunie 1940, ca urmare a unui ultimatum adresat României de către Uniunea Sovietică, statul român a evacuate administrația civilă și militară și s-a retras din Basarabia și din partea nordică a Bucovinei, iar trupele Armatei Roşii au ocupat imediat teritoriul.
Imediat, în haosul creat, sute de familii românești au încercat să treacă în Bucovina liberă de sovietici, dar s-au lovit de refuzul noii autorități de la Moscova, care a dat ordin ca oricine se apropie de granița proaspăt trasată să fie executat. Așa că, în noiembrie 1940, 40 de familii din Suceveni, alte câteva sute din Ostrița, Horecea, Șirăuți, Cotul Ostriței sau Buda au fost surprinse și decimate cu rafale de mitralieră de către soldații sovietici, supraviețuitorii și familiile acestora fiind declarați trădători de țară și ulterior deportați în Siberia.
În primăvara lui 1941, serviciile secrete au propagat în rândul populației române din Nordul Bucovinei că, pentru o scurtă perioadă de timp, trecerea graniței cu România este un lucru acceptat de autorități. Românii bucovineni s-au constituit într-un grup masiv, de peste 3000 de persoane, și pe 1 aprilie 1941 s-au îndreptat spre frontier URSS cu România.
Pentru a dovedi caracterul pașnic al demersului lor au arborat în fruntea coloanei un drapel alb, icoane și cruci de brad. La 3 kilometri de frontieră, în locul numit Poiana Varnița, grănicerii bolșevicii au somat coloana să stea în loc, dar grupul de români a ignorat ordinul și a mers mai departe, moment în care s-a declanșat iadul: sovieticii – echipați cu mitraliere performante – au început să tragă în plin, secerând laolaltă copii, femei și bătrâni. Cei care au scăpat cu răni, au fost legaţi de cai şi târâţi într-un loc unde fuseseră săpate dinainte cinci gropi comune, mulţi dintre ei fiind îngropaţi de vii. Alţii au fost torturaţi zile în şir, apoi ucişi şi aruncaţi tot într-o groapă comună. “În acele gropi, pământul s-a mișcat apoi două zile, până ce toți românii aruncați acolo și-au dat și ultima suflare”, povestesc în cărțile document dedicate acestui genocid foarte puținii supraviețuitori, deportați și ei în Siberia. Iar autoritățile de la Moscova au declarat că a fost vorba doar de un incident minor, în care ”un grup de 20 de persoane a încercat să treacă fraudulos granița”.
Citeşte mai mult pe chernivtsinews.com.
