Potrivit Poliției Române de Frontieră, în data de 22 noiembrie, în jurul orei 13:30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 46 de ani, care conducea un microbuz înmatriculat în Ucraina.
Existând suspiciuni cu privire la marfa transportată, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra microbuzului, persoanei și bagajelor.
Astfel, în plafonul mijlocului de transport a fost descoperită ascunsă, în vederea sustragerii de la controlul vamal, cantitatea de 350 de cutii ce conţineau 7.000 de capsule antivirale de proveniență ucraineană, medicamente pentru care bărbatul nu deţinea documentele legale pentru transport sau import.
Medicamentele în valoare totală de 17.500 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancționat contravențional de către reprezentanții Biroului Vamal Siret cu amendă în valoare de 4.000 de lei.
Despre Arbidol, controversatul antiviral pentru gripă, intens promovat în țara noastră de omul de afaceri Gigi Becali, se spune că s-ar vinde pe piața neagră cu 200-300 de lei cutia, deși eficiența sa nu este clar dovedită în ceea ce privește COVID-19.
Mai mult decât atât, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR) din România a anunțat deja, într-un comunicat publicat pe data de 10 noiembrie, că medicamentul Arbidol NU este autorizat în țara noastră, dar nici în Republica Moldova.
Medicii au tras, la rândul lor, un semnal ferm de alarmă în legătură cu utilizarea antiviralelor Arbidol și Arbivir, după care romanii aleargă în aceasta perioadă. Riscurile la care se expun oamenii, spun ei, sunt uriașe, de la afecțiuni cardiace și până la eventuale malformații congenitale dacă este să ne referim la un făt.