Imediat după ce a fost lansat în Canada uleiul de rapiță era o opțiune utilă și sănătoasă pentru a găti o varietate de rețete, dar cu numai câteva decenii mai târziu deja se caută un substitut care să nu aibă aceleași efecte negative. Prin intermediul tehnicilor de cultivare și amestecare a semințelor, cercetătorii de la Universitatea Manitoba din Canada au reușit să creeze o variantă de ulei de rapiță cu un gust mai plăcut. Înainte de această descoperire, uleiul conținea o cantitate ridicată de acid erucic, cu efecte nocive asupra organismului.
Uleiul a început să fie folosit tot mai des și lucrurile au decurs în mod pozitiv până în 1995, când firma Monsanto a creat prima variantă modificată genetic de rapiță, din care a obținut un nou ulei.
În prezent, aproape toate variantele disponibile de ulei de rapiță au la bază plantele modificate genetic.
Când este folosit pe linie industrială uleiul de rapiță este foarte util, dar dacă vrei să gătești cu el, specialiștii te sfătuiesc să te gândești mai bine. În primul rând 90% dintre uleiurile de rapiță pe care le poți cumpăra au fost modificate genetic, iar în al doilea rând este un ulei rafinat și parțial hidrogenat pentru a menține stabilitatea moleculelor.
Iată care sunt principalele efecte adverse ale consumului de ulei de rapiță:
1. Crește riscul de depresie
În cadrul studiilor realizate s-a constatat că nu deficiența de serotonină, ci mai degrabă inflamațiile de la nivelul creierului cauzează apariția depresiei. Uleiul de rapiță este parțial hidrogenat și are un potențial inflamator foarte ridicat.
În aceste condiții un consum frecvent poate crește riscul de depresie cu până la 60%, așa că ar fi bine să te orientezi spre alternative mai utile. Înlocuirea uleiului de rapiță cu ulei de măsline va înjumătăți riscul de depresie și previne modificările bruște ale stării de dispoziție.
2. Cauzează disfuncții ale ficatului și rinichilor
Numeroase studii au demonstrat efectele secundare ale organismelor modificate genetic asupra ficatului și rinichilor. O alimentație bazată pe asemenea substanțe provoacă reducerea funcționalității ficatului cu 30% și a rinichilor cu 43%. În momentul în care ficatul și rinichii nu pot acționa optim, toxinele nu se vor elimina în ritmul necesar și se vor acumula în organism, favorizând îmbolnăvirea și afecțiunile dermatologice.
3. Predispune la boli coronariene
Uleiul de rapiță conține acid erucic, un acid gras care poate provoca leziuni ale inimii și favorizează bolile coronariene. Potrivit specialiștilor, multe persoane care suferă de aceste afecțiuni prezintă un nivel prea ridicat de seleniu, combinat cu acidul erucic din sânge.
Uleiul de rapiță este parțial hidrogenat și, din acest motiv, te predispune la inflamații și la întărirea arterelor. Această combinație nocivă va declanșa boli coronariene pe termen lung.
4. Poate cauza pierderea memoriei
Studiile realizate pe șoarecii care au consumat ulei de rapiță au avut rezultate alarmante. S-a putut observa aglomerarea plăcilor de amiloid la nivelul creierului, apărând probleme de memorare și dificultăți de învățare. În schimb, studiile asupra uleiului de măsline au relevat că introducerea lui în meniul zilnic reduce numărul de plăci de amiloid, îmbunătățește memoria și poate încetini declinul funcțiilor cognitive.
5. Poate provoca hipertensiune arterială sau un accident vascular cerebral
Studiile desfășurate au arătat că animalele cu o dietă bogată în ulei de rapiță și care erau predispuse la hipertensiune și accident vascular cerebral au avut o durată de viață mult mai scurtă. De asemenea, s-a observat că ritmul de formare a cheagurilor de sânge este accelerat în prezența uleiului de rapiță și crește fragilitatea membranelor care înconjoară globulele roșii.
Sursa: eva.ro