"Retailerul german Penny Market, parte a Grupului REWE, face bilanţul primului an al programului educaţional de Formare Duală în retail pentru tineri şi se pregăteşte pentru o nouă rundă de înscrieri, în această toamnă. Ca urmare a succesului înregistrat în primul an, programul va fi extins, magazinelor Penny Market alăturându-se şi XXL Mega Discount. Realizat în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) şi Profiles International, Formarea Duală în retail pentru tineri este un program de formare profesională, gratuit, care îşi propune să susţină calificarea tinerilor în domeniul comerţului. Participanţii la program urmează o serie de cursuri teoretice şi practice, concepute şi aliniate la sistemul de calificare german, la finalul cărora obțin certificate de calificare pentru „Comerciant vânzător mărfuri alimentare și nealimentare” recunoscute în România si „Kaufmann/-frau im Einzelhandel” recunoscute în Germania", anunță un comunicat al Penny Market.
14 ucenici, instruiți la finalul primului an de program
"La finalul primului an de program, 14 ucenici au fost instruiţi deja, parcurgând patru dintre modulele curriculei de formare: cadrul general al comerţului, legislație (PSI, SSM, legislația muncii și calitate, norme de protecția mediului, norme de igienă), comunicarea cu clientul şi tehnologia comercializării mărfurilor. Cei 14 ucenici au dezvoltat o relaţie foarte bună cu mentorii lor, selectaţi din rândul managementului magazinelor Penny Market, alături de care petrec 80% din timpul alocat învățării.
„Fiind o clientă a magazinului Penny Market, am găsit pliantele de informare referitoare la acest program chiar la casa de marcat. Am decis să aplic, deoarece mi s-a părut o şansă ce nu trebuie ratată şi o oportunitate unică de a mă autodezvolta. A fost o surpriză plăcută să constat că aşa cum mi s-a descris programul de la bun început, aşa s-a şi desfăşurat. Recomand tinerilor să aplice la program, care, fiind o iniţiativă unică în România, le deschide oportunităţi nelimitate.” povesteşte Camelia Ramona Vornicu, din Constanţa, unul dintre cei 14 ucenici absolvenţi ai primului an de program", precizează comunicatul.
A doua generație de ucenici
A doua generație de ucenici este planificată să înceapă programul în luna noiembrie a acestui an, şi se adresează tinerilor peste 18 ani, care au absolvit cel puţin 10 clase și doresc să intre pe piața muncii. Sunt aşteptaţi pentru înscrieri candidaţi cu atitudine pozitivă, motivaţie şi dorinţă de dezvoltare profesională în domeniul comerţului. Procesul de recrutare pentru a doua generatie de ucenici este deja în curs..
Pe parcursul a trei ani de studii teoretice şi practice, tinerii selectaţi să participe la program îşi vor însuşi cunoştinţe esenţiale din domeniul comerţului. Finalizarea instruirii profesionale duale va avea loc prin susţinerea unor examene, prin care cursanții vor demonstra nivelul de cunoştinţe acumulat în cei trei ani de pregătire. Examinările sunt concepute conform standardelor germane şi garantează calitatea deosebită a nivelului de instruire.
În timpul şcolarizării tinerii - vor fi angajați în rețeaua Penny Market si XXL Mega Discount, perioadă în care vor avea următorul orar: 1 zi pe săptămână vor desfăşura cursuri teoretice, în sala de curs, iar 4 zile pe săptămână vor pune în practică, într-un magazin Penny Market sau XXL Mega Discount, ceea ce au învățat în clasă.
Cursurile teoretice se vor desfășura în 2 centre naționale (Brașov și București), iar practica va avea loc în magazinele Penny Market si XXL Mega Discount din: București, Constanța, Mangalia, Sighișoara, Covasna, Brașov, Sibiu.
Activitatea practică din magazine va fi recompensată financiar, sub formă de salariu, iar cheltuielile de deplasare la cursul teoretic vor fi asigurate de companie.