Farmaciile pot opta pentru desfășurarea activității de testare antigenică rapidă pentru depistarea COVID-19 după obținerea unui aviz temporar emis, în format electronic, de direcțiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bucureşti. Avizul este valabil șase luni, iar farmaciile pot solicita prelungiri succesive cu șase luni.
Instruirea personalului implicat în activitatea de testare va fi organizată gratuit de Colegiul Farmaciştilor din România, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, pe baza unei proceduri de instruire care face obiectul unui protocol de colaborare, avizat de Ministerul Sănătății, și care va fi încheiat în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial.
Numărul testelor distribuite farmaciilor va fi stabilit la nivel local, în funcţie de câte unităţi se înscriu în program.