"Pentru a face ca amendamentul discutat mai devreme în legătură cu majorarea sumei pentru asistenţă socială, pentru a-l face aplicabil - acest amendament demagogic, care nu poate fi pus în practică (în forma gândită de inițiatori - N.R.), (...), sursa de finanţare o constituie majorarea deficitului bugetului de stat de la 36.156,8 milioane lei la 38.287,33 milioane lei, astfel deficitul bugetului general consolidat estimat devine 2,76% din PIB, urmând a se face corelările necesare în textul legii bugetului de stat. După ce legea bugetului de sat va intra în vigoare, va fi promulgată şi publicată în Monitorul Oficial, Guvernul trebuie să emită OUG pentru a modifica legea alocaţiilor de stat, pentru a se putea într-adevăr mări alocaţiile de stat şi să le primească copii", a spus Dragnea.
„Mâine (vineri - N.R.) trebuie să modificăm plafoanele pentru a modifica deficitul. Îi spun colegei care a vorbit mai devreme că amendamentul este identic. Doar susrsa de finanţare a fost modificată”, a declarat Dragnea.
Înaintea acestui deznodământ, a fost scandal uriaș în Parlament pe votul privin majorarea alocației pentru copii. Lucrările plenului s-au suspendat, după ce a fost adoptat un amendament al PNL, ce prevede majorarea substanţială a alocaţiilor copiilor. Sumele aproape s-au dublat, cu concursul câtorva parlamentari ai Puterii, care au votat alături de Opoziţie.
Liviu Dragnea a convocat o ședință a grupului parlamenat social-democrat, în care s-a luat decizia majorării deficitului. După ședință, extrem de nervos, Liviu Dragnea n-a vrut să ofere nicio explicație clară și i-a apostrofat pe jurnalișiti. "Hai mă, chiar amestecați termenii. De ce nu vă interesați, vorbiți numai prostii", a izbucnit el, [ntrebat dacă se modifică amendamentul privind majorarea alocațiilor."Normal că se modifică. Păi nu trebuie să spun în plen, nu luați din plen? Dar nu așteptați să dăm și noi acolo, dați repede breaking news-uri, numai prostii".
Surse din PSD, citate de Realitatea TV, susțin că votul în favoarea amendamentului PNL ar fi fost rezultatul unei confuzii a reprezentanților puterii. Este vorba de 6 senatori şi deputaţi PSD şi ALDE, care au votat alături de PNL, USR, PMP şi UDMR. Potrivit unei estimări, o astfel de măsură ar necesita aproape 2,2 miliarde de lei.
Alocația copiilor se dublează! Lovitură de teatru în Parlament