Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, au anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că rujeloa a reapărut în judeţul Suceava, după o pauză de patru luni în care nu au mai fost înregistrate noi îmbolnăviri, la spital ajungând trei fraţi, toţi cu vârste sub 5 ani.
“Au fost diagnosticaţi şi internaţi în spital trei fraţi, nevaccinaţi, cu vârste sub cinci ani, din municipiul Rădăuţi. Părinţii au refuzat vaccinarea micuţilor, atât la vârsta recomandată, cât şi ca măsură de protecţie pentru ceilalţi doi frăţiori, în momentul diagnosticării primului dintre ei”, a anunţat directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, dr. Liliana Grădinariu.
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava spune că vaccinarea este singura metodă de prevenire a îmbolnăvirilor cu această bolă extrem de contagioasă.
“Rujeola este o infecţie virală, care poate evolua cu complicaţii majore, ce pot merge până la deces. Vaccinarea este recomandată copiilor cu vârsta între 9 şi 11 luni, cu revaccinare la vârsta de 1 an şi ulterior la vârsta de 5 ani. Copiii nevaccinaţi pot beneficia de administrarea vaccinului antirujeolic, prin prezentarea la medicul de familie, schema de vaccinare fiind adaptată pentru fiecare caz în parte”, se arată în comunicatul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava.
Sursa: www.mediafax.ro