UPDATE: Conform martorilor, atacatorul ar fi întrebat mai multe persoane dacă sunt musulmane, apoi ar fi atacat, strigând "Moarte musulmanilor", scrie The Telegraph.
Sute de polițiști au fost mobilizați în Gara Forest Hill, situată în partea de sud-est a Londrei, după atacul produs luni după ora 13.00 (15.00, ora României), notează Mediafax.
Un individ rămas neidentificat a încercat să atace mai multe persoane într-un tren care era staționat în gară.
Cel puțin un pasager a fost rănit, iar incidentul a stârnit panică în Gara Forest Hill.
"Poliția încearcă să localizeze un individ care aleargă lumea cu un cuțit", au declarat surse din cadrul serviciilor de securitate citate de presa britanică.
Poliția britanică a Transporturilor a confirmat incidentul, precizând că a avut loc la ora 13.18 (15.18, ora României) și că agresorul a fost reținut: "A fost reținut un individ care a rănit grav o persoană în Gara Forest Hill". Anchetatorii încearcă să afle motivația atacului.