Aceasta n-a fost prima confruntare dintre Mircea Badea şi Emi. Cei doi s-au mai luptat şi în 2014, când, de asemenea, motociclistul a învins. La câteva luni după acea luptă, în 2015, Teodor "Tedi" Emi, fost campion K1 şi Muay Thai, a încasat o bătaie zdravănă, în urma căreia a avut nevoie de mască de oxigen pentru a-şi reveni.
Teodor "Tedi" Emi a spus despre Mircea Badea că nu are nicio şansă să devină un adevărat luptător de K1 şi că ar putea activa doar la nivel de old-boys.
"Mircea Badea nu are șanse să devină un luptător, la vârsta lui. Sau, poate, dacă ar concura cu luptători de vârsta lui, de peste 40 de ani, la old-boys. Dar, cu un profesionist, nu îl văd să lupte un meci întreg", a spus Tedi despre Mircea Badea pentru wowbiz, continuând apoi:
"Eu am vrut să îi dau cu genunchiul în cap, iar el a dat cu capul în genunchi Lovitura a fost cam de nota 9,5. Eu am dat cam de 8, mai ales că forța e mai mare la corp decât la cap, dar având în vedere că el a dat cu capul în genunchi, de la 8 s-a ridicat cam la 9,5. Nu am stat să îl număr, eu vorbeam cu elevul meu care stătea cu mine la colț, mă uitam prin sală, nu am stat să număr. Dar, cred, după ce am văzut filmarea, cred că a stat 5-10 secunde a stat sigur".