Președintele comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, a afirmat, într-un interviu pentru HotNews.ro, că derapajele recente ale lui Darius Vâlcov și ale lui Liviu Pop afectează relațiile germane-române, iar faptul că guvernul nu s-a delimitat de ele arată că le acceptă.
"Recentele derapaje reprezintă apogeul trist al unei dispute care a și-a pierdut simțul măsurii. Aceste persoane (Vâlcov și Pop - n.r.) au devenit intolerabile în funcțiile pe care le ocupă. Se poate observa că intensitatea atacurilor continuă să crească. Totodată, au fost depășite niște linii roșii de mai multe ori, inclusiv prin a critica Forumul German, care a fost prezentat ca fiind continuatorul Socialismului Naționalist. Trebuie notat faptul că folosirea svasticilor și altor simboluri anti-constituționale în Germania reprezintă infracțiuni. În același timp, un astfel de comportament arată o ignoranță șocantă privind istoria. Din moment ce Guvernul României nu s-a distanțat în mod clar de toate acestea, pare rezonabil să presupunem că acceptă în mod deliberat, dacă nu le și controlează," a spus Kirchbaum.
Politicianul german a făcut un comentariu extrem de defavorabil şi legat de preluarea de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, în ianuarie 2019. "Acestea nu sunt semne bune. Președinția pare a eșua chiar înainte să înceapă. (...) Președinția UE este o oportunitate uriașă pentru România dacă este folosită în mod înțelept. Din nefericire, în acest moment nu pare a fi acesta cazul. Luând în considerare multiplele probleme europene, am avea nevoie de o președinție a Consiliului care să fie respectată la scară largă," a mai declarat oficialul german.
Ştirea integrală poate fi citită aici.