"Trimitem nişte oameni să îi sugerăm nişte întrebări (pentru referendum, n.r.)", a declarat, luni, președintele PSD, Liviu Dragnea, la un post TV.
Solicitat să comenteze faptul că PSD a fost chemat la consultări la o zi după celelalte partide, liderul PSD a declarat: "E ceva straniu, pentru că preşedinţii chemau PSD pentru că e cu cel mai mare număr de voturi şi cel mai mare număr de parlamentari. E o stare de disperare".
"Temele în sine nu sunt de respins, nu am fost împotriva luptei anticorupţie şi o spun cu date şi acţiuni, nu este PSD împotriva instituţiilor statului. Am sprijinit cu tot ce a fost nevoie infrastructură, legislatură. Mai am o speranţă şi sper să nu mor cu ea în brațe, ca magistraţii să fie independenţi, toţi cei care vrem să vedem cu ce teamă au trăit, unii mai trăiesc", a mai spus Dragnea.
În ceea ce privește iniţierea referendumului, liderul PSD susţine că este "o păcăleală" a președintelui Iohannis. "Caută un prilej disperat să îi ajute pe liberali, o să aibă o problemă cu USR şi Cioloş pentru că ei au dat OUG care au modificat sute de articole din Codul Penal. Şi au mai spus ceva că vor adopta ordonanţe ca să modifice codurile. Pe Iohannis nu-l interesează decât să aibă ocazia să vorbească, să nu fie mut în referendum. Cu temele nu am o problemă, de aici şi până a vedea dacă constituţional, o să văd", a mai spus Dragnea.
Totodată, liderul PSD a lansat un atac extrem de dur la adresa președintelui, despre care spune că este mai rău decât Traian Băsescu sau decât Victor Ponta.
"N-am crezut că o să trăiesc s-o spun pe asta. Băsescu avea momente de omenie, de dialog. Cu ăla (Victor Ponta, n.r.) se mai putea discuta, cu ăsta nu. Acest om are doar porunci și dorințe, ori ca el, ori nu se face. Iar dacă unul refuză, l-a luat ca obiectiv. În afară de incitare, ură, discordie, blocarea Guvernului, nimic în extern, merge şi tace, ce a făcut?", a declarat Dragnea.
Liderul PSD a spus că "numai un nesimţit" poate să îi reproşeze că nu vrea ca oamenii să vină la vot.
"Le-am spus tuturor colegilor, am discutat cu toate judeţele. Mie numai un nesimţit poate să îmi reproşeze aşa ceva, când am fost condamnat politic că am chemat oamenii la vot, numai nişte nesimţiti pot spune aşa ceva. Oamenii trebuie să vină la vot", a mai spus Dragnea.