Potrivit unui comunicat al Guvernului României, în cadrul întâlnirii din Spania a fost agreată intensificarea cooperării la nivelul autorităților centrale, precum și al administrației locale, inclusiv prin înfrățiri și contacte directe, astfel încât autoritățile din România să beneficieze de buna expertiză spaniolă în modernizarea administrației publice.
În acest context, au fost semnate două memorandumuri de înțelegere, ce permit elaborarea de proiecte comune în domenii precum apărarea și modernizarea administrației publice, se mai arată în document.
Aceste asunt Memorandumul de înțelegere între Ministerul Apărării Naţionale din România și Ministerul Apărării din Spania privind cooperarea în domeniul apărării și Memorandumul de înțelegere între Institutul Naţional de Administrație (INA) din România şi Institutul Naţional de Administrație Publică spaniol (INAP).
”Au fost, de asemenea, discutate perspectivele de extindere a cooperării în domeniile infrastructurii rutiere și feroviare, având în vedere proiectele aflate în derulare cu parteneri spanioli și expertiza în domeniu a părții spaniole.
S-a convenit crearea unui grup de lucru tehnic între autoritățile responsabile în domeniu, care să faciliteze accesul la experiența Spaniei în acest sens”, mai precizează Guvernul.
Dăncilă a abordat și problematica acordării dublei cetățenii românilor rezidenți în Regatul Spaniei, precum și aspecte legate de recunoașterea extinsă a statutului Bisericii Ortodoxe Române.
La finalul întrevederii, premierul a a adresat președintele guvernului Regatului Spaniei, Pedro Sánchez, invitația de a efectua o vizită în România.