În vârstă de 83 de ani şi suferind de demenţă, prinţul Henrik a fost internat pe 28 ianuarie în secţia de chirurgie pulmonară de la Rigshospital din Copenhaga, "pentru a examina o tumoare depistată în plămânul stâng", precizează acelaşi comunicat de presă, scrie Agerpres.
"Tumoarea este din fericire benignă" şi prinţul danez va fi transferat la o altă secţie pentru a primi tratament pentru "o infecţie pulmonară". El îşi va petrece convalescenţa la Palatul Fredensborg, aflat la 40 de kilometri nord faţă de capitala daneză.
Prinţul Henrik a fost spitalizat la jumătatea lunii ianuarie după ce a contractat o infecţie în timpul unei vacanţe în Egipt.
În septembrie, casa regală daneză a anunţat că prinţul Henrik suferă de demenţă. Una dintre cele mai frecvente forme ale acestei afecţiuni este maladia Alzheimer. Diagnosticul exact nu a fost încă dezvăluit, însă el implică "o degradare a funcţiilor cognitive", a anunţat Palatul regal.
Prinţul Henrik a renunţat la multe dintre activităţile sale oficiale începând din anul 2016.