Consiliul de Securitate al ONU, reunit vineri de urgenţă, şi-a exprimat "îngrijorarea profundă" şi a solicitat forţelor mareşalului Khalifa Haftar să pună capăt ofensivei ce vizează capitala Tripoli, avertizând că această acţiune militară ameninţă stabilitatea Libiei, informează AFP şi Reuters.
Consiliul de Securitate "a chemat forţele Armatei Naţionale Libiene (ANL) să întrerupă toate mişcările militare", a comunicat presei ambasadorul Germaniei Christoph Heusgen, citind o declaraţie comună, la încheierea reuniunii cu uşile închise organizată la solicitarea Marii Britanii.
Membrii Consiliului "au făcut de asemenea apel la toate forţele pentru dezescaladarea şi stoparea activităţii militare. Nu poate exista o soluţie militară pentru conflict", a adăugat diplomatul german.
Forţele ANL aflate sub conducerea mareşalului Haftar, care controlează estul Libiei, au început joi să înainteze spre Tripoli, cu intenţia de a cuceri capitala controlată de Guvernul de Uniune Naţională (GNA) al premierului Fayez al-Sarraj, recunoscut de comunitatea internaţională.
Confruntări militare de amploare au loc în aceste zile în apropierea oraşului Tripoli, între miliţiile loiale Guvernului de uniune naţională şi grupul numit Armata Naţională Libiană, condusă de Khalifa Haftar.