Când știi că relația a luat sfârșit și nu mai poți sau nu mai dorești să faci nimic pentru a repara situația, este bine să păstrezi distanță față de fostul partener, cel puțin la început. Iată ce să nu faci NICIODATĂ după o despărţire:
1. NU trimite mesaje de fiecare dată când te gândeşti la el/ea
Nu este nicio problemă dacă te gândești la persoana de care tocmai te-ai despărțit la fiecare 5 minute. Acest lucru este normal, având în vedere că la orice colț vei întâlni lucruri care îți aduc aminte de el/ea. Dar nu suna de fiecare dată când te gândeşti la fostul partener! Tot ce trebuie să faci în aceste momente e să nu-l contactezi.
2. Nu rupe imediat orice legătură cu el/ea în mediul online
Au trecut câteva zile de la despărțire, iar voi sunteți încă împreună în ochii prietenilor de pe Facebook. Deși nu pare un lucru lipsit de importantă, despărțirea voastră nu trebuie transformată într-o știre pentru alții. Nu cred că vrei să aduni „like"-uri la o schimbare de genul asta sau să dezbați public situația. Poți să schimbi statusul relației și apoi să ștergi activitatea de pe profilul tău, în LINIŞTE.
3. Nu sări imediat în brațele altui bărbat/altei femei
În primul rând, nu este indicat să te implici emoțional într-o altă relație, având în vedere că încă nu ai trecut peste aceasta și poate încă mai ai sentimente pentru fostul iubit/ă. Apoi, mai este și altă problema: poate tu ai trecut mai ușor peste această relație, însă el/ea încă mai suferă și speră să va împăcați. Sau poate e invers.