Peste 10.000 de locuinţe noi şi vechi, apartamente şi vile finalizate sau în curs de livrare sunt scoase la vânzare la ediţia din această toamnă a Târgului Imobiliar Naţional-tIMOn, cu preţuri de la 22.000 euro pentru o garsonieră în Şoseaua Olteniţei până la 950.000 euro în Primăverii, potrivit Mediafax.
Peste 200 de ansambluri rezidenţiale vor fi promovate la expoziţie, cele mai multe situate în zone centrale şi semicentrale, dar şi periferice din Bucureşti, precum şi din afara Capitalei, inclusiv la malul mării.
Apartamentele cu două camere vor fi scoase la vânzare cu sume începând de la 33.000 de euro (tot în sectorul 4), în timp ce preţul minim pentru locuinţele cu trei camere va fi de 52.000 de euro. În cealaltă extremă, cea mai scumpă locuinţă din târg se afla pe Bulevardul Primăverii, are 16 camere şi costă 950.000 euro.
Faţă de ediţia din primăvară a tIMOn organizatorii apreciază că preţurile minime la care sunt scoase la vânzare locuinţele din Bucureşti au crescut uşor şi de asemenea se remarcă o prezenţă mai activă a dezvoltatorilor cu proiecte de mici dimensiuni, de până în 200 de unităţi.
Zona de sud rămâne cea mai ieftină, în condiţiile în care aici preţurile pornesc de la 22.000 de euro (o garsonieră) şi ajung la un maxim de 140.000 de euro pentru o vilă. În cartiere precum Vitan, preţurile se situează în jurul a 70.000 de euro, în Cotroceni minimul este de circa 50.000 de euro, în Titan de 56.000 de euro, în Pipera o garsonieră se vinde şi cu 47.400 de euro, iar în Tineretului preţurile sunt cuprinse între 55.000 şi 120.000 de euro.
"Cartierele tradiţionale din Bucureşti sunt cel mai bine reprezentate la ediţia din această toamnă a tIMOn, ceea ce arată că dezvoltatorii au urmat cererea, care vizează în special aceste zone. Tineretului, Vitan, Militari, Berceni sunt doar câteva din cartierele Capitalei unde dezvoltatorii au construit locuinţe, aceştia concurând cu oferta de pe piaţa veche prin preţuri şi calitate mai competitive", a declarat, într-un comunicat, Vlad Vlăsceanu, director tIMOn.
La târg va fi prezentată şi o casă construită pe structură metalică, de circa 100 de metri pătraţi, care costă doar 18.000 de euro.
Reducerile de preţ şi diversele facilităţi oferite de dezvoltatori sunt şi în acest an un motor principal în atragerea cumpărătorilor. Dezvoltatorii propun în acest sens reduceri de preţuri pe parcursul expoziţiei care depăşesc 10% din preţul de listare.
tIMOn se va desfăşura în perioada 16-19 octombrie în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, unde vor participa peste 100 de companii imobiliare - dezvoltatori, agenţii, brokeri, companii de consultanţă, 30% dintre ei cu oferte exclusive.