Premierul Autorității Palestiniene, Rami Hamdallah, a transmis României că mutarea ambasadei din Israel la Ierusalim ”îndepărtează și mai mult șansele de obținere a păcii” în procesul de negociere din Orientul Mijlociu.
Potrivit Israelnatioalnews.com, Rami Hamdallah s-a întâlnit cu reprezentantul României la Autoritatea Palestiniană, Catalin Tirlea, în încercarea de a opri mutarea ambasadei la Ierusalim.
Hamdallah a explicat că un astfel de pas ar constitui o încălcare a drepturilor palestinienilor și ar fi contrară rezoluțiilor internaționale.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, joi seara, că Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.
"Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Poate părea un lucru puţin important. Are valoare simbolică uriaşă acest gest al nostru, în primul rând o valoare simbolică pentru un stat care are o influenţă nemaipomenită în lume, un stat, Israelul, cu care noi avem relaţii speciale de foarte mulţi ani, un stat în care sunt peste 500.000 de români, are o valoare foarte mare pentru administraţia americană. Suntem practic a doua ţară care facem acest lucru. Mutarea ambasadei la Ierusalim poate şi cred că va aduce nişte beneficii pe termen şi scurs, şi mediu şi lung pentru România. Trebuie să folosim această şansă uriaşă”, a declarat Liviu Dragnea, la un post TV.
Iohannis atacă decizia Guvernului de mutare a ambasadei la Ierusalim: ”Nu am fost informat”
Președintele României Klaus Iohannis a criticat decizia Guvernului de începere a demersurilor de mutare a ambasadei din Israel la Ierusalim.
”Președintele României nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu acest demers. Administrația Prezidențială subliniază că această decizie nu are la bază evaluări solide şi cuprinzătoare. Un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecințele şi implicațiile politice externe ale acestuia.
Președintele Klaus Iohannis consideră că inițiativa Guvernului României poate reprezenta, eventual, cel mult începutul unui proces de evaluare în materie, care poate fi finalizat doar în momentul încheierii negocierilor privind Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, în cadrul căruia statutul Ierusalimului reprezintă o temă centrală. Acest statut poate fi stabilit numai în urma încheierii unui acord direct şi final între părți.
Președintele, în calitate de titular al deciziilor de politică externă a României și ca reprezentant al României în plan extern, în conformitate cu prevederile constituționale, reiterează faptul că poziția constantă a țării noastre în ceea ce privește Procesul de Pace din Orientul Mijlociu rămâne neschimbată. Președintele Klaus Iohannis subliniază, din nou, necesitatea rezolvării juste și de durată a conflictului israeliano-palestinian, prin implementarea „soluției celor două state”, Israel și Palestina, care să coexiste în pace și securitate, ca unică variantă viabilă și capabilă să garanteze îndeplinirea aspirațiilor părților”, a precizat un comunicat al Administrației Prezidențiale.