Apocalipsa. Aceste cuvânt a îngrozit omenirea încă din cele mai vechi timpuri. Îns, apocalipsa despre care ne avertizează oamenii de știință nu are nimic de-a face cu scenariile legate de distrugerea planetei.
Apocalipsa care se apropie rapid este legată de rezistența pe care bacteriile o capătă în fața antibioticelor. Într-un astfel de scenariu, aproximativ 10 milioane de oameni vor muri anual din cauza ineficienței pastilelor în fața bacteriilor.
Mai mulți medici avertizează că, dacă nu se găsesc curând soluții, vom asista la sfârșitul medicinei moderne. Antibioticele existente devin nefolositoare în fața bacteriilor rezistente și din ce în ce mai complexe. Doar în America, în acest moment, sunt aproximativ 2 milioane de persoane infectate cu bacterii rezistente la antibiotice. În plus, cel puțin 23.000 de persoane mor în fiecare an din această cauză, potrivit cdc.gov. La nivel global, cifrele se ridică la 700.000 de decese pe an.
În 30 de ani, specialiștii estimează o cifră de aproximativ 10 milioane de decese anual, deoarece bacteriile devin din ce în ce mai rezistente la antibiotice. Dacă nu se va acționa acum și nu se vor găsi soluții, putem asista în câțiva ani la apocalipsa antibioticelor.