"Ne cerem scuze dacă acestă decizie a noastră a prejudiciat în vreun fel brandurile care ne-au fost alături în demersul nostru de a promova valorile de sănătate şi excelenţa în medicină.(...) Prin urmare, dacă brandurile care ne-au susţinut consideră că acordarea acestui premiu le-a adus prejudicii de imagine, am decis retragerea în mod oficial a acestuia, în ciuda faptului că alegerea noastră de a-l oferi a fost bazată pe total alte considerente decât cele pentru care Olivia Steer este acuzată în spaţiul public", a scris, pe Facebook, Florentina Opriş, organizatorul galei "Femei care dăruiesc sănătate", care a avut loc miercuri.
"Olivia Steer este cunoscută pentru poziţia să anti-vaccinare motiv pentru care considerăm aberantă decernarea acestui premiu în cadrul unui eveniment legat de sănătate", precizează Colegiul Pacienților.
Conform asociaţiei, mai surprinzător este că premiul a fost oferit "sub nasul Rodica Nassar, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, dar şi Răzvan Vulcănescu, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate".
"Trăim o situație absurdă și nu înțelegem cum compani de prestigiu că Medicover, Aqua Carpatica, Ocean Fish, EuroIns, Clinicile Stomatologice Trident şi BioOrtoclinic dar și altele își leagă numele de astfel de evenimente care în mod evident nu au nimic de a face cu sănătatea și rațiunea", au afirmat reprezentanţii Colegiului Pacienţilor.
Aceştia reamintesc că Organizația Mondială A Sănătății (WHO) avertizează asupra riscurilor legate de ne-vaccinarea copiilor și creșterea intensității capaniilor anti-vaccinare, fapte ce au potențialul de a genera epidemii cum este cea de rujeolă ce a ucis deja peste 50 de copii şi a îmbolnăvit alte 15.000 chiar la noi în țară.
Sponsorii galei în cadrul căreia Olivia Steer a fost premiată se delimitează de eveniment
Medicover România și Aqua Carpatica, doi dintre sponsorii Galei Femeilor care Dăruiesc Sănătate, eveniment în cadrul căruia Olivia Steer, celebră pentru pozițiile anti-vaccinare, a fost premiată pentru "rolul său activ în societate", s-au delimitat, joi, de eveniment și de invitații acestuia.
AQUA Carpatica anunță că își retrage susținerea și sponsorizarea pentru evenimentul "Gala Femeilor Care Dăruiesc Sănătate", dacă premiul acordat Oliviei Steer nu va fi retras și declarat în mod public.
Casa de Asigurări de Sănătate se delimitează de Gala în care antivaccinista Olivia Steer a fost premiată pentru "rolul activ" în sănătate
Poziția Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a fost și rămâne cea de sprijinire și încurajare a vaccinării populației, a declarat joi, pentru HotNews.ro, purtătorul de cuvânt al instituției, Augustus Costache, după ce șeful CNAS a participat miercuri seara la o gală în cadrul căruia Olivia Steer, celebră pentru pozițiile anti-vaccinare, a fost premiată pentru "rolul său activ în societate".
„Dl președinte al CNAS, Răzvan Vulcănescu, a fost prezent aseară la Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate, pentru a înmâna un premiu echipei de la Institutul clinic Fundeni care a avut o serie de performanțe de excepție în domeniul cardio-vascular.
Poziția CNAS a fost întotdeauna și rămâne cea de sprijinire și încurajare a vaccinării populației”, a precizat purtătorul de cuvânt al CNAS.
Mesajul postat de Olivia Steer în timpul Galei Femeilor care Dăruiesc Sănătate:
Şi Rodica Nassar, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a primit un premiu:
"In seara aceasta, la ”Gala femeilor care dăruiesc sanatate” am primit un premiu care mi-a fost înmânat de Dl. Attila Laszlo președintele Comisiei pentru sanatate din Senatul României! Acest premiu ma onorează, ma motivează si ma obliga!Multumesc, Florentina Opris pentru ideea organizării acestui eveniment de exceptie!Felicitari tuturor doamnelor premiate!", a scris aceasta pe pagina sa de Facebook
La eveniment a fost prezent şi preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu: