Prognoză meteo! Iarna lovește România. Cum va fi vremea în Bucureşti
Vremea va fi, în general, închisă la nivelul Capitalei pe parcursul următoarelor zile, iar valorile termice diurne vor fi pozitive, peste cele obişnuite pentru această perioadă, arată prognoza publicată, vineri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Potrivit specialiştilor, în perioada 10 decembrie, ora 11:00 - 11 decembrie, ora 8:00, în Bucureşti, maxima va fi de 9 - 10 grade, iar minima de 2 - 4 grade. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat.
Totodată, în intervalul 11 decembrie, ora 8:00 - 12 decembrie, ora 8:00, vremea se va menţine în general închisă şi caldă pentru a doua decadă a lunii decembrie.
Începând de după-amiază va ploua şi se vor cumula peste 10 - 15 l/mp. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în special în a doua parte a intervalului, când vor fi viteze, în general, de 45 - 55 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă, apropiată de cea din timpul zilei, va fi de 7 - 8 grade.
De asemenea, de duminică dimineaţa şi până luni, la ora 8:00, regimul termic va fi unul mai cald decât normal în a doua decadă a lunii decembrie.
Cerul va fi mai mult noros şi în cursul zilei temporar va ploua. Noaptea vor fi condiţii pentru precipitaţii slabe sub formă de ploaie şi posibil, spre dimineaţă, lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi de 10 - 11 grade, iar cea minimă de până la 2 grade.
ANM a emis, vineri, o informare de ploi şi ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă şi viscol, valabilă, treptat, la nivelul întregii ţări, în intervalul 11 decembrie, ora 14:00 - 13 decembrie, ora 8:00.