MENIU

Vlădescu, la audieri: Politica finanicară va trebui să fie extrem de restrictivă, cel puţin trei ani

Sebastian Vlădescu

Politica salarială şi socială va trebui să fie extrem de restrictivă cel puţin trei ani. Este una din direcţiile de acţiune pe care ministrul propus al Finanţelor, Sebastain Vlădescu, le are în vedere dacă va fi învestit de Parlament. Sebastian Vlădescu este audiat la această oră de comisiile speciale ale Parlamentului.

\"Politica salarială şi socială va trebui, din păcate, să fie una extrem de restrictivă, cel puţin trei ani de zile de-acum încolo, lucru care va trebui explicat şi compensat prin măsuri de protecţie a păturilor sociale care au venituri scăzute\", a spus Vlădescu la audierea din cadrul comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament.

Vlădescu a subliniat, însă, că guvernul nu trebuie să rişte conflicte sociale, în condiţiile în care \"echilibrul social va fi important în 2010\".

\"Bugetul a avut unele zone de cheltuieli generate de condiţiile economice de atunci, însă evoluţia ulterioară a fost mai puţin favorabilă. În momentul de faţă, cheltuielile salariale au o pondere excesivă în comparaţie cu alte state europene care au venituri mai ridicate ca pondere în produsul intern brut\", a mai spus Vlădescu.

Mai multe articole despre:
null