VIDEO / Owen, la al doilea gol consecutiv pentru Manchester United
Michael Owen pare a se înţelege de minune cu noii săi colegi de la Manchester United. Fostul star al lui Liverpool şi Newcastle, transferat în această pauză competiţională de United, s-a integrat perfect în garnitura lui Sir Alex. A înscris deja al doilea gol pentru Manchester, în două meciuri consecutive.
Adversarul a fost tot o selecţionată din Malaezia, la fel ca în primul meci din turneul asiatic, de data aceasta United impunându-se cu 2-0. Puştiul-minune Macheda a deschis scorul rapid, în minutul 11 al întâlnirii, în timp ce Owen a mărit diferenţa de pe tabelă, două minute mai târziu.
Până la final, elevii lui Sir Alex Ferguson nu au mai reuşit niciun gol, în ciuda unei dominări clare, scorul final fiind 2-0 pentru campioana Angliei.
În primul meci cu selecţionata malaeziană, Owen a adus victoria "diavolilor" după ce a marcat cu cinci minute înainte de finalul meciului, scor 3-2.
Câştigătorul Balonului de Aur în 2001 a fost transferat de United din postura de jucător liber de contract, după ce în ultimele patru sezoane a evoluat pentru Newcastele, echipă care la finalul ediţiei trecute a retrogradat din Premier League. Owen, 40 goluri în 89 de selecţii la naţionala Angliei, a semnat cu Manchester o înţelegere valabilă până în 2011. Campioana Angliei dispută în aceste zile un turneu în Asia.