MENIU

Urmăriţi acum la Guvernatorul: Cum eram în 1990 şi ce suntem în 2009

www.strategic.ro
În anii '90, România s-a calificat la trei mondiale, în anii 2000 ne-am descalificat la tot atâtea
În anii '90, românii nu aveau alt petrolist decât pe J.R. Ewing
În '90, salarul cu soia însemna comunism, în 2009, mezelul înseamnă sănătate

Acum la Guvernatorul, Liviu Mihaiu face portretul românilor de la începutul anilor ‘90 şi analizeaza cum sunt ei în anul 2009. Emisiunea poate fi urmărită şi pe www.realitatea.net/guvernatorul şi pe Realitatea TV.

Se vor lua la rost, modul de viaţă din anii '90, muzica şi sex simbolurile acelei perioade. Nu vor scăpa de la comentarii nici politica anilor '90 şi evenimentele sportive.

Începând cu această săptămână, vizitatorii REALITATEA.NET şi telespectatorii Realitatea TV îl vor putea urmări pe Liviu Mihaiu şi emisiunea sa "Guvernatorul, în fiecare sâmbătă de la orele 22:00.

Gilda Lazăr, Crin Antonescu şi Viorel Gaiţă vor fi partenerii de discuţie ai Guvernatorului în prima parte a emisiunii. După care, Liviu Mihaiu îl va avea alături pe Radu Paraschivescu într-o dezbatere despre prost gust, poliţia presei, poveşti din Bucureşti sau eroul săptămânii.

Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs la JTI Romania, este fost ziarist în anii '90, la ziarul Romania Libera si la Radio Europa Libera şi fost purtător de cuvânt al Ministerului de Externe. În adolescenta visa să ajungă soprană sau artistă. A vrut să emigreze în RFG. Revoluţia i-a schimbat radical viaţa, transformând-o dintr-o tânără timidă într-o ziaristă .

Cariera lui Crin Antonescu începe ca simplu profesor de istorie (în Tulcea şi Vaslui), muzeograf (Tulcea), deputat (din 1992-2008) în Parlamentul României şi Ministrul Tineretului şi Sportului în 1997-2000. În acest timp evoluează în structura de partid devenind vicepreşendinte PNL din 1995 şi liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor din România între anii 1996 – 1997 şi 2002 – 2004. În 2008 schimbă candidatura de la Camera Deputaţilor la Senat şi câştigă un loc de senator reprezentând Sectorul 1, Bucureşti. În data de 20 martie 2009, la Congresul extraordinar al PNL, Crin Antonescu este ales preşedinte al partidului, contracandidatul său fiind Călin Popescu Tăriceanu.

Viorel Gaiţă a moderat mai multe emisiunii de televiziune la TVR "Veniţi cu noi pe programul doi", "Ceaiul de la ora 5"), Tele 7abc ("Mitica", "Dialoguri politice") şi Pro TV ("Lumea lu’ Gaiţă", "Echipa mobilă"). Prin 1992, când Gaiţă se ţinea de farse şi încerca să descopere "zonele erogene", Daniel Buzdugan şi Şerban Huidu erau elevi la liceu, iar Gabi Jugaru era încă un necunoscut pentru marele public. Farsele de la "Mitică" însă erau subiect de discuţie a doua zi cu prietenii. Momentele de atunci au intrat în antologie: accidentul de pe "artera pulmonară" sau neregulile sesizate de Garda financiară în legatură cu "sucurile gastrice".

Radu Paraschivescu este autorul "Ghidului nesimţitului", al cărţilor "Mi-e rău la cap, mă doare mintea" şi "Fie-ne tranziţia uşoară – Perle româneşti". Este traducător şi coautor a două lucrări de referinţă din literatura sportivă (Enciclopedia Larousse a fotbalulului şi Jocurile Olimpice de la Atena: 1896-2004). A tradus aproape şaizeci de cărţi din autori englezi, americani, canadieni şi francezi (Salman Rushdie, Julian Barnes, John Steinbeck, William Golding, William Burroughs, Kazuo Ishiguro, James R. Wallen, Jonathan Coe, David Lodge, Virginia Woolf, Francois Mauriac, Scott Turow, John Grisham, Des MacHale, Nick Hornby etc.). A colaborat la ProSport şi Observator cultural.

În prezent deţine câte o rubrică la Idei în dialog, Cuvântul, Evenimentul Zilei şi Gazeta Sporturilor. Publică ocazional în România literară, Lettre Internationale, Dilema Veche, Orizont, Tomis, Banatul etc. A publicat două romane (Efemeriada si Balul fantomelor), un volum de povestiri despre Bucureşti şi unul de eseuri despre necinstea în sport, pentru care a primit "premiul naţional Ioan Chirilă" pentru cea mai bună carte de sport a anului.