MENIU

Ţigările se vor scumpi cu 50% din 2010

Foto: thesun.co.uk

Ţigările se vor scumpi cu aproape 50% din 2010 faţă de preţul actual, ca urmare a creşterii avute în vedere de MFP pentru accize, până la 74 euro/mia de ţigarete de la nivelul de 50 euro/1.000 ţigarete din prezent, a declarat directorul de afaceri corporative al JTI, Gilda Lazăr.

Astfel, acciza la ţigarete ar putea creşte cu 7 euro, până la 57 euro/1.000 ţigarete, de la 1 aprilie 2009, după ce acciza specifică ar urca la 35,06 euro/1.000 de ţigarete.

Potrivit actului normativ, în septembrie 2009 ar urma să aibă loc o nouă creştere cu 7 euro a accizei totale pentru ţigarete, ţigări şi ţigări din foi, până la 64 euro/1.000 unităţi. Anterior, valoarea de 64 euro pentru mia de ţigarete trebuia atinsă la 1 ianuarie 2010.

JTI a calculat o creştere de 40% pentru ţigările premium şi de 45-50% pentru cele ieftine din 2010. Reprezentantul Japan Tobacco International (JTI), Gilda Lazăr, estimează că, din aprilie 2009, ţigările premium vor costa 7,20 lei/pachet de la 6,80 lei/pachet, cele medii - 6,60 lei/pachet de la 6,20 lei/pachet, în timp ce preţurile la ţigările ieftine vor urca la 6,30 lei/pachet de la 5,80 lei/pachet.

"Se anunţă indirect o nouă devansare, mult mai drastică, 74 euro/mie în ianuarie 2010, faţă de iulie 2010, cum prevede actualul Cod Fiscal. În total, în nouă luni, acciza va creşte cu 24 de euro, cu aproape 50% faţă de prezent! Va fi o creştere fără precedent", a mai spus directorul de afaceri corporative al JTI.

Pentru ianuarie 2010, JTI a calculat că, în funcţie de structura accizei, ţigările ar urma să fie cu aproximativ încă un leu pe pachet mai scumpe, caz în care contrabanda va sări de 30%.

Mai multe articole despre:
preţ ţigări majorare fumători accize tigarete pachet JTI