MENIU

Tenis - Jelena Jankovic a fost eliminată în optimile de finală la Australian Open

Foto: www.whatsalltheracquet.com

Principala favorită a turneului de Mare Şlem Australian Open, Jelena Jankovic, a fost eliminată duminică în optimile de finală de franţuzoaica Marion Bartoli.

Marion Bartoli (cap de serie numărul 16) a câştigat uşor primul set al partidei cu Jankovic, scor 6-1, după doar 31 de minute. În al doilea set, numărul 1 în clasamentul mondial, sârboaica Jelena Jankovic, a încercat să revină, dar a fost şi de această dată învinsă, scor 6-4.

Marion Bartoli are 24 de ani, iar cea mai bună performanţă a ei la Australian Open a fost calificarea în turul II, fază a competiţiei în care a ajuns de 4 ori (2004, 2005, 2006 şi 2007). De cealalată parte, Jelena Jankovic (23 de ani) a ajuns în semifinalele de la Australian Open, în anul 2008, aceasta fiind cea mai bună performanţă a ei la acest turneu.