MENIU

Şeful clinicii Sabyc încearcă să obţină eliberarea pe cauţiune

Foto: Realitatea TV

Tribunalul Bucureşti va discuta vineri, 14 august, cererea doctorului Harry Mironescu, şeful clinicii Sabyc, de eliberare pe cauţiune în dosarul în care acesta este acuzat de procurorii DIICOT de trafic de ovule.

Potrivit unor surse judiciare, cereri de eliberare pe cauţiune au depus şi fiul doctorului  Mironescu, Yair Miron şi secretara clinicii Sabyc, Cecilia Borzea. Tribunalul Bucureşti  urmează să fixeze termen şi pentru soluţionarea acestor două cereri.

Şeful Sabyc, fiul său şi secretara clinicii au cerut, tot la Tribunal, eliberarea sub control judiciar.

Curtea de Apel Bucureşti a respins, pe 27 iulie, recursul împotriva arestării făcut de şeful clinicii Sabyc, Harry Mironescu, de fiul acestuia, Yair Miron, medic rezident, şi de Cecilia Borzea, persoana care se ocupa de relaţii cu clienţii.

Decizia instanţei, luată cu opinie majoritară, este definitivă.

Tribunalul Bucureşti a emis, pe 20 iulie, mandate de arestare pentru 29 de zile pentru cele trei persoane acuzate că ar fi "capii" reţelei de trafic internaţional de ovule în care este implicată clinica Sabyc. Este vorba despre patronul clinicii Sabyc, Harry Mironescu, fiul acestuia, Yair Miron, medic rezident la clinică, şi Cecilia Borzea, persoana care se ocupa de relaţii cu clienţii, nu este definitivă.

Procurorii DIICOT Bucureşti au dispus începerea urmăririi penale a lui Harry Mironescu, Yair Miron şi Cecilia Borzea din Bucureşti, aceştia fiind acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat şi de organizarea traficului de celule de origine umană în scopul obţinerii unui folos material.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii au reţinut că Harry Mironescu, în calitate de medic specialist ginecolog şi conducător "de facto" al unei clinici private din Capitală, a pus bazele traficului de celule umane. Astfel, Harry Mironescu a beneficiat de sprijinul fiului său, Yair Miron, în calitate de asociat unic al clinicii private, precum şi de conexiunile pe care le avea cu medici din Israel, specialişti în aplicarea tehnicilor de reproducere asistată, învinuiţii Lewit Natan, Zisking Genia, precum si cu alte persoane.