MENIU

Sandu Iacob: Din păcate, asta ne este valoarea!

Foto: NewsIn

Căpitanul naţionalei masculine de handbal a României, Sandu Iacob, a declarat, joi, după înfrângerea suferită în faţa Slovaciei, scor 23-28, că greşelile multe şi diferenţa de valoare au făcut diferenţa pe teren şi astfel s-a ratat calificarea în grupele principale ale CM 2009.

"Din păcate, asta ne e valoarea. Am greşit mult, greşeli care ne-au costat. Nu trebuie să facem o tragedie din asta, iar Slovacia a fost mai bună ca noi astăzi", a afirmat Sandu Iacob.

Interul Rareş Jurcă a spus că eşecul a venit în urma lipsei prezenţelor la turneele finale: "Nu cred că se pune problema că n-am avut determinare şi dorinţă. S-a văzut acest lucru în teren. Probabil că şi lipsa noastră de experienţă şi-a spus cuvântul. Vreau să mulţumesc suporterilor care au fost alături de noi tot timpul cât am stat la Osijek".

Selecţionerul Aihan Omer a opinat că a venit momentul ca sistemul competiţional din România să se schimbe: "Se pare că băieţii nu pot ţine ritmul a cinci zile de competiţie. Mai avem mult de muncit până la a juca la un asemenea nivel. Cred că ar trebui schimbat sistemul competiţional din ţară, în sensul organizării turneelor de sală, pentru a putea fi în priză la asemenea competiţii. De-acum înainte ştim ce ne aşteaptă, pentru că dorinţă a existat, nebunie a existat, însă putere şi clarviziunea din faza finalizării au lipsit. Slovacii au un lot de 16 jucători din care 14 joacă titulari la echipe puternice din Europa. Noi avem 2-3 şi nici ăia nu joacă titulari".

România a fost învinsă joi de selecţionata Slovaciei scor 23-28 (13-12) în cadrul ultimului meci al tricolorilor în Grupa A. Astfel, elevii lui Aihan Omer au ratat calificarea în grupele principale ale turneului final, unde au acces Franţa, Ungaria şi Slovacia.

Slovacul Kukucka a fost declarat jucătorul meciului, care a calificat naţionala ţării sale în faza următoare a competiţiei.
Mai multe articole despre:
Slovacia România handbal masculin CM Croaţia