MENIU

Românii concurează cu francezii şi italienii pentru Meniul European

Foto: REALITATEA.NET

Timp de două săptămâni, 10 tineri din Franţa, 10 tineri din Italia şi 10 din România îşi unesc creativitatea şi talentul gastronomic. Viitorii "chefi" vor combina cele trei tradiţii culinare într-un singur meniu, ce urmează a fi servit europarlamentarilor de la Strasbourg.

Bunătăţi din cele trei state europene, de la brânză de burduf cu mămăliguţă, la scoici Saint-Jacques sau bruschette cu prosciutto crudo şi mozzarella... numai ingrediente de calitate şi o bogată cultură gastronomică, toate acestea vor face parte din MENIUL EUROPEAN.

Centrul pentru proiecte europene socio-umane de pe lângă Academia Română, împreună cu parteneri din Franţa şi Italia, organizează în perioada 26 octombrie – 6 noiembrie 2009, sub egida Comisiei Europene şi cu sprijinul Federaţiei Bucătarilor din România şi al Ministerului Tineretului şi Sportului, un Euro-şantier pentru tineri din grupa de vârstă 17-18 ani.

Euro-şantierul este o întâlnire transnaţională cu prilejul căreia tinerii fac schimb de experienţă, interacţionează din punct de vedere lingvistic şi cultural şi îşi dezvoltă abilităţile practice. Pe parcursul a două săptămâni, aceşti tineri vor realiza o operă comună, în cazul nostru un meniu european, îmbinând tradiţiile culinare specifice ţărilor lor de origine.

Totodată, ei vor discuta şi vor învăţa despre Europa, despre politicile şi valorile europene, despre calitatea de cetăţean european, în scopul conştientizării rolului pe care îl au în societate, precum şi pentru dezvoltarea unei cetăţenii europene active, fondată pe un sentiment crescut de apartenenţă la Europa.

Cele două săptămâni de Euro-şantier se vor încheia cu o Zi eveniment în care tinerii îşi vor prezenta meniurile realizate, cele câştigătoare urmând a fi propuse spre introducere în meniul zilnic al Parlamentului European.

Reprezentanţi ai ministerelor de resort, ai Primăriei Capitalei, ai ambasadelor acreditate la Bucureşti, ai institutelor culturale, ai camerelor de comerţ şi industrie, experţi în arta culinară, şefi de reţele hoteliere, mass media, sunt invitaţi să participe la Ziua eveniment care se va desfăşura vineri, 6 noiembrie 2009, la AROMA - Centru de Excelenţă în Gastronomie şi Tehnologie Alimentară din Şos. Bucureşti-Ploieşti, DN1, km 19,3.

Mai multe articole despre:
parlamentul european alimente bucătari