Răşinari, locul unde s-au născut Octavian Goga şi Emil Cioran
Este renumită în toată ţara, dar şi în Europa pentru că aici s-au născut câţiva dintre cei mai de seamă oameni de cultură ai României. Vorbim despre comuna Răşinari, locul unde s-au născut Emil Cioran şi Octavian Goga. Ei au făcut cunoscut numele localitaţii sibiene chiar si peste graniţe. Răşinariul este cunoscut însă şi pentru bisericile şi şcolile sale, dar şi pentru mustul de mere, o delicatesă ce nu poate fi refuzată.
Emblemele Răşinariului sunt Octavian Goga şi Emil Cioran. Aici pe această stradă se afla bustul lui Emil Cioran şi casa în care acesta s-a născut.
Casa filozofului nu poate fi vizitată de turişti. Însă nu întâlnesti vreun ţăran în Răşinari care să nu ştie unde s-a născut Emil Cioran. Tot în Răşinari a văzut lumina zilei, în 1881, şi Octavian Goga, poet, academician şi politician.
Răşinariul este cea mai veche localitate din Mărginimea Sibiului. La muzeul etnografic din comună au fost păstrate tot felul de obiecte care amintesc de ocupaţiile de demult ale localnicilor: păstoritul, cojocăritul sau munca în agricultură. Însă oamenii locului erau vestiţi şi pentru lumânările din seu de oaie pe care le faceau pentru export, pâna la apariţia curentului electric.
Denumirea comunei Răşinari provine de la faptul ca locuitorii comunei colectau răşină de brad în aceste tocuri din scoarţă de brad şi răşina o fierbeau în vase mari de lut. Produsul obţinut îl vindeau în târg
Tot în Răşinari se găseşte şi lăcaşul de cult care poarta hramul Cuvioasei Parascheva, una din cele mai vechi şi mai frumoase biserici din Ardeal.
Biserica veche, aşa cum este cunoscută de localnici a fost construită de răşinăreni la începutul secolului al XVIIIlea. Este una dintre cele mai vechi biserici din Mărginime dar şi din Ardeal. O particularitate a ei este pictura de la exterior.
Toţi vizitatorii sunt impresionaţi de scena cu roata vieţii. Aceasta simbolizează viaţa fiecăruia dintre noi, oameni care ne naştem pe acest pământ.
Câţiva paşi mai incolo, ne oprim şi la o vestită şcoală de pictură, care a fost înfiinţată în secolul al XVII lea de fraţii Zugrav. Ei sunt şi cei care au pictat biserica veche din Răşinari. Unul din învăţaceii şcolii de pictură, Ana Maria, povesteşte cu mândrie că a participat la mai multe concursuri.
Nu plecăm din Răşinari până nu facem un popas în gospodăria unui localnic. Şi asta pentru că s-a dus vestea peste tot că oamenii zonei fac cel mai bun must de mere. Reţeţa e aparent simplă - merele culese la final de sezon sunt băgate la presă. Ce face insă această băutură atât de delicioasă numai ei ştiu!