Portarul naţionalei de hochei a Bulgariei, înjunghiat mortal într-o discotecă!
Un nou caz şocant loveşte lumea sportului din Estul Europei. După asasinarea handbalistului român Marian Cozma, într-un local din Ungaria, un alt sportiv şi-a pierdut viaţa în mod tragic, într-un incident incredibil de asemănător. Bulgarul Kiril Vajarov, în vârstă de 21 de ani, portar al naţionalei de hochei a Bulgariei, a fost înjunghiat mortal într-un club de noapte din Sofia!
Informaţia a fost dezvăluită de site-ul www.iihf.com, care aminteşte că Vajarov a participat recent cu naţionala mare a Bulgariei la Campionatul Mondial, divizia a II-a, unde a apărat în trei meciuri. Vajarov, care apăra poarta Slaviei Sofia, a fost de trei ori campion al Bulgariei şi a mai evoluat şi pentru naţionalele U18 şi U20.
Ministerul de Interne din Bulgaria a anuntat, luni, că a fost reţinut un suspect, care nu are antecendente penale.