Poliţia are peste zece suspecţi în cazul jafului de la Banca Transilvania din Cluj
Şeful Poliţiei Române Petre Tobă a precizat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că se declară optimist faţă de deznodământul anchetei de la Braşov şi că, în cazul jafului de la Banca Transilvania din Cluj, există mai mult de zece suspecţi.
Chestorul de poliţie s-a declarat "extrem de optimist faţă de
deznodământul acestei anchete. Sper ca în cel mai scurt timp să vă
putem oferi noi amănunte", a arătat şeful Poliţiei, cu referire la
ancheta dublului asasinat de la o casă de schimb valutar din Braşov.
Despre atacul armat de la Banca Transilvania din Cluj, chestorul a arătat că există în acest moment "peste zece suspecţi" cărora li se verifică alibiurile. Tobă a mai precizat că, în acest moment, nu poate elimina nicio ipoteză dintre cele vehiculate la începutul anchetei privind identitatea făptuitorilor.
Două persoane au fost împuşcate, pe 29 ianuarie, şi o
alta, rănită, în faţa unei case de schimb valutar din Braşov. Serghei Gorbunov a fost reţinut de poliţişti, pe 31 ianuarie, împreună
cu un alt bărbat - Adrian Marius Berceanu - cu care se afla la un
supermarket din Braşov. Berceanu a fost lăsat, însă, să plece de
anchetatori, deoarece nu au găsit indicii care să dovedească faptul că
ar fi luat parte la atac.
Serghei Gribenco, suspect în atacul de la Braşov, a fost prins, pe 24 februarie, în urma unei descinderi în Ploieşti.
Doi bărbaţi au intrat, pe 13 februarie, într-o unitate bancară a Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca şi au ameninţat casiera şi pe paznicul bancii, reuşind să sustragă o sumă de bani. Banca a oferit o recompensă de 25.000 lei pentru orice informaţie care ar putea duce la prinderea jefuitorilor.