Perioada de acordare a indemnizaţiei de şomaj va fi extinsă cu trei luni
Perioada de acordare a indemnizaţiei de şomaj va fi extinsă cu trei luni, în acest an. În plus, angajatorul şi salariaţii vor fi scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale, în perioada şomajului tehnic.
Mai exact, indemnizaţia de minimum 75% din salariul de bază de care beneficiază salariaţii pe durata întreruperii temporare a activităţii nu va fi impozabilă. În România, criza ecomomică a lăsat pe drumuri până acum peste 100.000 de oameni. Cele două măsuri legate de şomaj au fost adoptate de Guvern.
"Am prelungit pentru anul 2009 perioada de acordare a indemnizaţiei de şomaj cu trei luni şi, de asemenea, prin acelaşi act normativ, am reglementat situaţia şomajului tehnic în sensul că timp de trei luni de zile contribuţiile de asigurări sociale pe care trebuie să le plătească salariatul şi angajatorul, aceste contribuţii vor fi plătite de către stat", a declarat Emil Boc.
La finalul şedinţei, premierul Emil Boc a mai declarat că nu a primit încă scrisoarea din partea Comisiei Europene şi FMI privind condiţiile care se impun pentru încheierea unui eventual acord.