MENIU

PDL şi PSD sunt cotate cu 30% din voturi la europarlamentare

Foto: divers.ro

PD-L şi Traian Băsescu sunt pe o pantă descendentă. Ultimul sondaj INSOMAR realizat la comanda Realitatea TV, arată că democrat-liberalii au 30% din intenţiile de vot şi au fost egalaţi de PSD în opţiunile electoratului pentru Parlamentul European, în vreme ce Traian Băsescu pierde din încrederea populaţiei. În schimb, PNL este în creştere.

Sondajul INSOMAR arată că, în privinţa opţiunii de vot la alegerile europarlamentare, PDL şi alianţa PSD+PC sunt practic umăr pe primele locuri cu aproximativ 30% din voturi fiecare. Faţă de precedentul sondaj INSOMAR realizat în perioada martie - aprilie, PDL a pierdut 3 procente.

În acelaşi timp însă, PSD a pierdut doar un procent din intenţiile de vot ale românilor. PNL a crescut cu 3 procente şi e pe locul trei cu 18%. Pe următoarele locuri sunt: UDMR cu peste 7% din opţiunile de vot, în uşoară creştere, PRM 6% din voturi în creştere uşoară, iar Elena Băsescu în scădere cu două procente, cotată cu 4% din intenţiile de vot.

În ce priveşte încrederea în politicieni, Traian Băsescu este cotat cu 39%, în scădere cu 3 procente faţă de martie. În schimb, Sorin Oprescu este cotat cu 38%, în urcare cu două procente în încrederea populaţiei. Şi Crin Antonescu este cotat cu 34% din încrederea populaţiei, în creştere faţă de martie cu 3 procente. Mircea Geoană a scăzut la 29%, faţă de 31% cotă de încrede cât avea în martie. Sondajul INSOMAR a fost realizat în perioada 30 aprilie - 5 mai, pe un eşantion de 1212 persoane, iar marja de eroare este de 2,8%.