MENIU

Norica Nicolai: Dacă iese Crin Antonescu, va fi candidatul la preşedinţie

foto: NewsIN

Dacă iese Crin Antonescu, va fi candidatul PNL la preşedinţie, a declarat vineri Norica Nicolai. Susţinătoare declarată a lui Antonescu, Norica Nicolai îşi doreşte un candidat la preşedinţie care să nu mai fie "ca un diriginte, de tipul Traian Băsescu". Nicolai îi reproşează lui Călin Popescu Tăriceanu atitudinea şi problemele de management.

Norica Nicolai este convinsă că, în cazul în care Crin Antonescu va ieşi vineri învingător, va fi candidatul PNL la prezidenţiale "Dacă iese Antonescu, va fi şi candidatul  PNL la prezidenţiale. Eu nu îmi doresc în fruntea partidului un diriginte, un personal de tipul Traian Băsescu", a afirmat Nicolai, într-o intervenţie la Realitatea TV. 

Fostul senator PNL, Norica Nicolai, a avut o explicaţie pentru activitatea din ultima perioadă a reprezentanţilor PNL din Parlament: "PNL a avut o reacţie timidă în această perioadă. Unii n-au ratat un bun prilej de a tace, pentru că atunci când au fost în Guvern nu au fost campionii unor politici performante. Foarte mulţi dintre cei care au guvernat s-au abţinut să reacţioneze. Miza congresului nu e lidership-ul partidului. Miza este în ce măsură singurul partid de opoziţie reuşeşte să găsească soluţii pentru actuala criză".

Nicolai a explicat şi de ce este susţinătoarea lui Crisn Antonescu şi nu a lui Tăriceanu. "În management există un principiu: sunt poziţii în care îţi atingi limita de competenţă. Cred că domnul Tăriceanu a spus tot ce a avut de spus în perioada de guvernare", a declarat fostul senator PNL. Motivul pentru care Tăriceanu a rezistat fostul premier în funcţie în opinia lui Nicolai este faptul că a avut un partid în spate. 

Norica Nicolai a respins ideea că se vor intensifica contactele cu PD-L dacă Antonescu va ajunge şeful liberalilor. "Eu, Crin Antonescu şi Ludovic Orban am sesizat primii pericolul PD-L şi Traian Băsescu. PNL nu e un partid de spectatori, ci un partid care a guvernat", a mai spus Norica Nicolai.