MENIU

Comisarul european Mînzatu: casă monument istoric naționalizată, cumpărată de la stat cu 17.000 euro și extinsă fără autorizație de construcție

Roxana Mînzatu, viitorul vicepreședinte al Comisiei Europene, a cumpărat locuința, o casă monument istoric naționalizată, din centrul Brașovului, în care familia ei stătea cu chirie, după ce fusese anunțată subprefect al județului, iar apoi ar fi extins-o fără autorizație de construcție, susține o anchetă jurnalistică Snoop.

Ministerul Culturii a transmis, la solicitarea Snoop, că nu există aviz pentru această lucrare, în timp ce familia Mînzatu a afirmat că nu avea nevoie de vreun act de la Cultură, deoarece a reușit să declaseze imobilul din categoria monumentelor istorice, însă refuză să ofere documentul la care face referire.

Casa, naționalizată de stat și vândută lui Mînzatu, a costat-o în total pe politiciană 17.000 de euro: a dat un avans de 24.000 de lei și rate de 400 de lei, vreme de zece ani, încheiate când era parlamentar social-democrat.

Soții Mînzatu admit că extinderea casei s-a făcut fără să aibă o autorizație de construire, în condițiile pe site-ul Primăriei Brașov nu există niciun document în acest sens, între 2009 și 2013, pentru această adresă, deși apar alte autorizații pentru casele de pe aceeași stradă.

Roxana Mînzatu a fost audiată marți, în Parlamentul României, în vedere ocupării funcției de comisar european și umează să fie audiată săptămâna viitoare, în Parlamentul European. Mînzatu este propusă pentru funcţia de comisar european din partea României în domeniul „Oameni, competenţe şi pregătire”.

Politiciana nominalizată pentru funcția de comisar UE a avut și o firmă deschisă după mandatul de deputat în Parlamentul României, firmă care nu a apărut în declarația de interese. Compania a fost cedată soacrei după un an. Situația legată de firma nedeclarată a apărut într-un articol al publicației europene Politico, text referitor la averile nominalizaților pentru „guvernul UE”.