Tren cu benzină, deraiat în Mehedinți. Mai multe vagoane s-au răsturnat și sunt scurgeri de carburant și s-a emis mesaj RO-Alert. Traficul este BLOCAT
Accident feroviar grav în județul Mehedinți, marți seară. Traficul este oprit în zona Prunișor Tâmna, după ce mai multe vagoane ale unui tren de marfă care transporta benzină au deraiat, unele dintre ele răsturnându-se. Pompierii au anunţat că intervin după ce au fost semnalate scurgeri de benzină, iar pentru sigurnața localnicilor s-a emis un mesaj RO-Alert.
Forțele MAI (pompieri, politie, jandarmi) alocate la fața locului, respectiv două autospeciale de stingere și o autospecială CBRN asigură măsurile de apărare împotriva incendiilor și preîntâmpinarea unor situații care să pună în pericol comunitățile din apropiere.
De asemena, echipajele operative au pus, de îndată, în aplicare, toate măsurile legale specifice în astfel de situații , respectiv :
• balizarea zonei;
• executarea un dispozitiv de protecție;
• evacuarea preventivă a persoanelor aflate pe o rază de 300 m față de locul intervenției;
• devierea temporară a traficului rutier pe DN Craiova -Drobeta-Turnu Severin.
Totodată, pentru desfășurarea misiunii în condiții optime de siguranță s-a luat legătura cu angajații CFR pentru decuplarea liniei de înaltă tensiune.
Pentru informarea populației și luarea măsurilor de autoprotecție a fost emis un mesaj de avertizare RO-ALERT.