La doar şase ani e director la Muzeul Naţional al Trenurilor din York
Are doar şase ani şi deţine funcţia de "director de distracţii" la Muzeul Naţional al Trenurilor din York. Băieţelul, originar din Marea Britanie, a obţinut slujba visurilor lui după ce a trimis conducerii muzeului o scrisoare de motivaţie impresionantă. Le-a vorbit despre pasiunea pentru trenuri, în termeni greu de refuzat. Povestea sa a devenit subiectului unui reportaj BBC.
Sam Pointon este înnebunit după trenuri, iar pasiunea sa este susţinută de membrii familiei. Părinţii lui au găsit în ziar anunţul prin care Muzeul Naţional al Trenurilor căuta director, iar Sam a trimis imediat o cerere de angajare.
Conducerea muzeului a fost uimită de câte lucruri ştie copilul despre trenuri. Helen Ashby, asistent manager la muzeu a explicat: "Sunt mulţi oameni foarte calificaţi aici, dar el are entuziasm şi pasiune".
În doar câteva săptămâni, visul i s-a îndeplinit. Numit director de distracţii, Sam şi-a luat sarcina în serios. Şi ca orice şef care se respectă, a învăţat să bată cu pumnul în masă. Şi să fie foarte exigent cu angajaţii căci vrea să obţină performanţă.
După o zi lungă de program, orice director are nevoie de odihnă. Iar micuţul de şase ani adoarme, uneori, înainte să ajungă acasă.