Karol Racz nu este vinovat nici pentru al doilea viol de care era suspectat
O nouă lovitură de teatru în cazul celor doi cetăţeni români acuzaţi că ar fi violat o adolescentă de 14 ani în noaptea de Sfântul Valentin. Testele ADN îl dezvinovăţesc pe Karol Racz şi de comiterea celui de-al doilea viol pentru care era suspectat, comis în ianuarie asupra unei italience de 41 de ani.
Mostrele ADN prelevate de pe corpul victimei sunt compatibile cu ale unui singur bărbat: un egiptean cu care victima a întreţinut relaţii sexuale voluntare în dimineaţa zilei de 21 ianuarie. Mai mult, victima susţine acum că nu e sigură dacă Racz este cel care ar fi violat-o.
În plus, Karol Racz a indicat şi 5 martori din tabăra în care locuia, în compania cărora se afla în momentul în care a avut loc agresiunea. Justiţia italiană a decis, luni, că cei doi nu au comis violul asupra adolescentei, însă şi Racz, şi Loyos au rămas după gratii pentru noi capete de acuzare: primul pentru că ar fi comis violul de care tocmai a fost disculpat de testul ADN, iar Loyos Isztoika pentru calomnie, autocalomnie şi favorizarea violului.