Handbal masculin: România a pierdut şi a doua partidă de la CM, 27-30 cu Ungaria
România a pierdut al doilea meci la Campionatul Mondial de handbal masculin din Croaţia în compania Ungariei cu scorul de 27-30.
VEZI AICI COMENTARIUL LIVE AL PARTIDEI
România a început mai bine meciul cu Ungaria, decât prima partidă de la Mondiale din compania Franţei. Eremia Pârâianu a înscris primul gol al formaţiei noastre în minutul 4 şi a egalat scorul la doi două minute mai târziu.
Elevii lui Aihan Omer au preluat conducerea în minutul 17 şi încet încet au prins curaj. Au condus chiar şi la patru goluri, iar la pauză s-a intrat cu scorul de 16 - 13 pentru români. Repriza a doua a început şi mai bine pentru băieţii lui Omer.
Şase goluri diferenţă după primele trei minute de la reluare şi românii începeau să spere că pot obţine prima victorie la Mondialul din Croaţia.
Maghiarii au revenit însă în joc şi au egalat în minutul 47, pentru ca imediat să treacă la conducere.
Handbaliştii români au ţinut aproape, dar scorul final de 30 la 27 a consemnat şi a doua înfrângere la Mondialele din Croaţia pentru naţionala condusă de Aihan Omer.
România a debutat la Campionatul Mondial cu o înfrângere, după ce a
fost învinsă în primul meci de Franţa, scor 31-21.
În primul meci, Ungaria a învins Australia, scor 41-17.