Geoană, după întâlnirea cu premierul desemnat: Croitoru ar trebui să-şi depună mandatul
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat la finalul întâlnirii cu premierul desemnat, Lucian Croitoru, că opoziţia transparentă formată din PSD, PNL, UDMR şi minorităţi îl refuză pe Croitoru, susţinându-l în continuare pe Klaus Johannis.
Lucian Croitoru a fost respins de partidele din opoziţie pentru funcţia de prim-ministru.
Geoană susţine că opoziţia i-a transmis lui Croitoru că nu a găsit majoritatea pe care o caută în Parlament şi că ar trebui să-şi depună mandatul, solicitare pe care i-o vor face şi preşedintelui Băsescu.
"I-am comunicat premierului desemnat, Lucian Croitoru, în mod unanim şi răspicat faptul că nu a găsit majoritatea pe care o caută pentru a avea sprijin în Parlamentul României. Noi îl susţinem ferm pe Klaus Johannis pentru funcţia de prim-ministru interimar. Am recomandat lui Croitoru să nu intre într-o şaradă politică care nu-i face bine nici lui şi nici românilor", a declarat Mircea Geoană.
Mircea Geoană i-a recomandat lui Croitoru să "nu intre într-un joc care-l depăşeşte. E un joc politic în care încearcă să facă jocul lui Băsescu, fapt care riscă să-i afecteze reputaţia profesională şi cariera pentru viitor".
"Singurul gest onorabil pe care-l poate face dl. Croitoru este să-şi depună mandatul, să recunoască că după această întâlnire, în mod evident nu există o majoritate care să-l susţină şi, evident, după aceea să reluăm discuţiile cu preşedintele", a mai adăugat liderul social-demorcat.
Premierul desemnat Lucian Croitoru a declarat că, dacă se prelungeşte formarea Guvernului, lucrurile se complică în relaţia cu FMI şi că România are nevoie de 3,5 mld de euro care sunt greu de adunat într-o perioadă de criză politică.