Cristian Tudor Popescu: De câte ori l-aţi văzut pe Traian Băsescu surprins? Am auzit explicaţii că s-a pierdut cu firea ca o fată de pension
Editorialistul \"Gândului\" susţine că reacţia preşedintelui a fost întârziată şi s-a scuzat şi pentru lucruri de care nu fusese acuzat.
\"Noi nu situăm în acest moment sub semnul logicii, al gândului, al raţiunii. Dacă am fi avut pe ecrane o imagine în care personajul Traian Băsescu îl lua de guler pe copil şi îi dădea un cap în gură, tot ar fi existat susţinători ai lui Traian Băsescu, care ar fi spus că este un trucaj. Dacă l-ar fi mângâiat pe cap, adversarii lui Băsescu ar fi spus că i-a smuls nişte fire pe cap. Orice am spune noi, convingerile unor persoane vor rămâne de neclintit. Ce am auzit până acum că aceste imagini ar fi trucate, sunt nişte aberaţii. Aştept o analiză cât de cât pertinentă\", a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu, prezent vineri seară la Jurnalul de la ora 18,00 de la Realitatea TV.
CTP şi-a continuat pledoaria: \" În momentul în care ţi se prezintă un astfel de film, reacţia unui om care a cerut în 2004 anularea alegerilor şi arestarea unor persoane, îmi spuneţi că ar fi reacţionat aşa? Reacţia normală ar fi fost să spună: la asta aţi ajuns să trucaţi nişte imagini, vă dau în judecată. De câte ori l-aţi văzut pe Traian Băsescu surprins? Am auzit explicaţii că s-a pierdut cu firea ca o fată de pension. În mod normal, răbufnea, vă dau în judecată, este o măgărie îngrozitoare. Apoi dânsul a comentat tot timpul: poate m-a înjurat copilul. Dacă îl înjura trebuie pocnit. I-au trebuit două ore să spună această frază: Eu nu am lovit niciodată un copil. Nimeni nu a pretins că această imagine este falsificată în total. Ce este în discuţie? Mâna. ... Eşti acuzat de lovirea unui copil şi vii rânjind? Dânsul nu a spus niciun moment, nu am lovit un copil în acel moment în 2004, putând să spună oricând, l-am împins. După care supralicitează: l-a bănuit cineva că şi-a bătut copiii, că şi-a bătut soţia? L-a acuzat cineva de asta? \".
Jurnalistul a avut şi ceva să le reproşeze celor care au pus la cale această demascare: \"Ce se întâmplă acum nu are nimic etic. Cei care au vârsat aceste imagini pe ecran nu sunt apostolii dreptăţii şi cinstei, ci adversarii lui, care însă au comis o greşeală: tot aşa imaginile astea au fost lansate prea repede după intervenţia lui Dinu Patriciu. Tehnic este greşit, nu se face aşa. Nu cred că va avea un efect sensibil electoral. Şi nici nu cred că este bine să se întâmple. Nu înseamnă nimic. Cine hotăreşte că sunt reale sau sunt trucate?\".