Corabia, oraşul care moare
Oraşul Corabia din judeţul Olt are peste 400 ani de atestare documentară ca aşezare şi de aproape 140 de ani este oraş. La Corabia erau cazinouri, restaurante cu fructe de mare, iar sala de bal din centrul oraşului răsuna adesea de acordurile nemtilor . Pe terasele cu scaune din fier forjat, domnii îşi ostoiau cu bere setea şi pofta de polemici despre politică. Doamnele erau invitate la una din cofetăriile unde domni cu bonetă albă faceau dulciuri ca în cărţile colorate de la Paris.
Oraşul Corabia din judeţul Olt are peste 400 ani de atestare documentară ca aşezare şi de aproape 140 de ani este oraş.
Perioada de maximă înflorire a oraşului port Corabia a fost din 1881 şi până la primul război mondial. Toţi locuitorii, fie ei simpli cărăuşi, ori proprietari, erau angrenaţi în comerţul cu cereale pe Dunăre.
Dintre legendele născute în oraşul Corabia una a dat numele bibliotecii orăşeneşti: poetul Virgil Mazilescu, iar cealaltă a umplut stadioane: Ion Oblemenco.
Toate miresmele şi aromele trecutului se reduc acum la un gust amar. Corabia a rămas izolată. Doar Dunărea e singurul drum fără gropi care te poate aduce la Corabia.
Parcă mai marii au vrut să închidă oraşul. Clădirea din centru în care funcţionează Casa de Cultură si Muzeul Corabia seamănă cu o divă care acceptă cu greu trecerea anilor. Construcţia are o istorie de aproape un secol şi pare că pe al doilea nu-l va mai prinde.
Din păcate, şi pe celelate clădiri timpul a scrijelit ca un sculptor nebun un testament al distrugerii şi al uitării.
Înainte de 1990, Corabia se putea lăuda şi cu fabrici productive, cum a fost cea de fibre sintetice sau cea de zahăr. Ai spune că acest ţinut avea toate calităţile să devină o perlă a judeţului Olt.
Din păcate, acum doar ochii istoricilor mai stau îndreptaţi spre acest ţinut, pentru că aici se găsesc vestigiile cetăţii dacice Sucidava. Astăzi, totul este sub semnul decăderii şi al amintirilor. Locul cel mai însufleţit al orasului este Clubul Pensionarilor. Zarurile şi pătrăţelele sportului minţii îi mai rup pe oameni de realitatea sărăciei. De o tristeţe ce pare că le-a intrat în ADN.
Mulţi dintre ei s-au îmbolnăvit pentru că au rămas fără serviciu, povesteşte un bărbat. Necazurile i-au prins cu copii care trebuiau să meargă la liceu, la facultate. Cum nu aveau cu ce să îi ţină s-au împrumutat la bănci şi de aici a venit tot dezastrul.
Pensionarii povestesc cum rareori se mai abate cineva în oraşul plin cu apartamente lăsate în paragină. Oamenii s-au mutat la ţară şi săptămânal se mai scot cinci – şase apartamente la vânzare. Degeaba însă pentru că tot locuitorii spun că în Corabia nu a venit nici un investitor mare.
Pe cei mai mulţi localnici ieşiţi la plimbare îi vei găsi mai ales în jurul primăriei. Ca şi cum, în mod inconştient, se adună în jurul celor care ar trebui să îi apere şi să le readucă bunăstarea în oraş. Întorşi în casele lor, însă, speranţa îi părăseşte ca fumul din hornurile infipte în toate blocurile.
Bătrâneţea s-a aşezat peste aceste locuri, înainte de vreme. Iar din aerul burghez al oraşului a mai rămas un oftat.