CIA a ascuns existenţa unui program secret de contraterorism, la ordinul lui Dick Cheney
CIA a ascuns Congresului, timp de opt ani, existenţa unui program secret de contraterorism, la ordinul fostului vicepreşedinte Dick Cheney. Directorul CIA, Leon Panetta, a dezvăluit implicarea lui Cheney luna trecută, în cadrul unor discuţii cu uşile închise cu comisia pentru informaţii din Congres, dar vestea a devenit publică abia acum.
Leon Panetta a pus capăt programului, care rămâne secret, atunci când a aflat despre existenţa sa de la subordonaţi, pe 23 iunie. Oficiali americani au declarat că CIA a început programul după atacurile din 11 septembrie şi au spus că acesta nu a fost niciodată operaţional.
Cu toate acestea senatorii americani au criticat dur atitudinea administraţiei Bush faţă de această problemă şi au cerut o investigaţie amănunţită. Legislaţia americană cere preşedintelui să se asigure că membrii comisiilor pentru informaţii sunt ţinuţi la curent cu activităţile din domeniu.