MENIU

Aderarea României la Schengen terestru. Luminița Odobescu: Lucrăm cu MAI în pregătirea reuniunii importante din 22 noiembrie

Aderarea României la Schengen terestru. Luminița Odobescu: Lucrăm cu MAI în pregătirea reuniunii importante din 22 noiembrie

Ministurl de Externe, Luminiţa Odobescu, a declarat luni, despre aderarea României la spaţiul Schengen pe terestru că instituția pe care o conduce lucrează cu MAI în pregătirea reuniunii importante din 22 noiembrie. Oficialul de la București susține că în tot acest proces există și un element încurajator, și anume faptul că noul comisar european pentru migraţie şi-a pus ca obiectiv finalizarea acestui proces.

”Tema aderării României la Schengen şi cu frontierele terestre este un obiectiv prioritar pe agenda României şi al MAE. Subiectul s-a regăsit constant în dialogul nostru bilateral, lucrăm împreună cu MAI, suntem în contact permanent nu numai cu colegii din Austria dar şi cu Comisia Europeană şi cu preşedinţia ungară şi cu alte state membre, considerăm că discuţiile evoluează pozitiv.  Desigur, o decizie oficială privind aderarea finală la spaţiul Schengen trebuie să treacă printr-o serie de paşi instituţionali obligatorii”, a spus ministrul de Externe, într-o conferinţă de presă.

Ionuț Stroe: „Miniștrii liberali de Interne și Externe continuă negocierile pentru aderarea la Schengen”

”Suntem optimişti dar lucrăm în continuare în această direcţie şi pot să spun că perspectivele sunt pozitive şi datorită pregătirii României, nu numai în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de aderare, ceea ce am făcut deja, ci şi ceea ce ce am făcut în materie de protecţie a frontierelor externe ale UE, a dialogului constant cu celelalte state”, a precizat Luminița Odobesc. 

Cătălin Predoiu (PNL) îl contrazice pe Marcel Ciolacu cu privire la aderarea României la spațiul Schengen terestru: „Încă se poartă negocieri”

Potrivit ministrului, ”rezultatele ultimelor luni în reducerea considerabilă şi în anumite cazuri chiar eliminarea migraţiei ilegale din regiunea noastră se datorează eforturilor considerabile ale României, împreună cu partenerii externi”. 
 
”Lucrăm cu MAI în pregătirea reuniunii importante din 22 noiembrie, când vor fi stabilite toate aceste detalii. Ministrul de Interne va discuta atât de preşedinţia cât şi cu omologii săi din Austria, respectiv Bulgaria, după care evident că trebuie să ne întoarcem la o decizie a tuturor statelor membre, calendarul exact şi detaliile tehnice. Este foarte important să continuăm să ne prezentăm toate argumentele”, a completat Odobescu. 
 
Întrebată dacă sunt şanse să intrăm anul acesta în Schengen, Luminiţa Odobescu a subliniat că ”semnalele sunt pozitive dar nu ar vrea să anticipeze aceste discuţii de la Budapesta”. 
 
”Este foarte important să lucrăm în continuare în această direcţie. Este încurajator faptul că noul comisar european pentru migraţie şi-a pus ca obiectiv în mandatul său finalizarea acestui proces”, a arătat Odobescu.