Cheltuielile pentru protecţia mediului la nivel naţional au fost de 14,3 miliarde lei în 2008
Cheltuielile pentru protecţia mediului la nivel naţional au însumat anul trecut circa 14,3 miliarde lei (3,88 miliarde euro), reprezentând 2,8% din produsul intern brut (PIB), faţă de 2,7% din PIB în 2007, potrivit datelor publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În totalul investiţiilor pentru protecţia mediului, ponderea celor făcute de producători specializaţi a reprezentat 35%, urmată de cea a administraţiei publice (33,4%) şi a producătorilor nespecializaţi (31,6%).
INS mai precizează că în industria prelucrătoare au fost realizate 41,5% din totalul cheltuielilor producătorilor nespecializaţi, în timp ce industria extractivă a absorbit 29,6%, iar sectorul producţiei şi furnizarea de energie electrică şi termică, 18,1%.
Pe domenii de mediu, producătorii specializaţi au făcut în 2008 cele mai mari cheltuieli pentru managementul deşeurilor (aproximativ 76% din totalul cheltuielilor pentru acest domeniu, respectiv 6,78 miliarde lei). Administraţia publică a cheltuit cel mai mult pentru protecţia apei (39%, respectiv 1,37 miliarde lei), în timp ce pentru protecţia aerului, cheltuielile mai mari au fost făcute de producătorii nespecializaţi (76,7%, respectiv 1,24 miliarde lei).
În total, pentru managementul deşeurilor au fost cheltuite 8,9 miliarde lei, pentru protecţia apei - 3,5 miliarde lei, iar pentru protecţia aerului - 1,6 miliarde lei.
Anul trecut, au mai fost făcute cheltuieli pentru protecţia solului şi a apelor subterane (760,8 milioane lei), protecţia resurselor naturale şi conservarea biodiversităţii (212,1 milioane lei), combaterea zgomotului şi a vibraţiilor (32,6 milioane lei). De asemenea, în 2008 au mai fost făcute şi alte cheltuieli de mediu de peste 1,4 miliarde lei.