Cea mai scumpa revistă din lume costă cât trei limuzine
Costă cât un apartament de lux din Bucureşti sau cât trei limuzine. Dar nu e nici casă, nici masină, e o banală revistă. Costă aproape 200.000 de euro pentru că are paginile pline de pietre preţioase.
Royal Report este, fără îndoială, cea mai scumpă revistă din lume.
Costă 186.000 de euro şi e decorată cu diamante şi aur de 18 carate.
În rest, este o revistă obişnuită, dedicată celor bogaţi, are ştiri din
domeniul yahtingului, oferă informaţii despre maşini exclusiviste şi
destinaţii turistice de lux.
Totuşi cumpărătorii nu vor regreta achiziţia făcută: în preţul revistei este inclus un pachet de servicii VIP.
Astfel, cumpătorii revistei beneficiază de un abonament de un an la o firmă de transport aerian, adică 12 ore de zbor cu avioane private sau patru excursii de câte o săptămână pentru două persoane, oriunde în lume.
Editorii revistei speră ca ediţia din aur să se vândă în zece exemplare. Revista nu se va găsi, evident, la standurile obişnuite de ziare, ci va fi disponibilă doar pe bază de comandă.