MENIU

Băsescu către profesori: Nu vă mai amăgiţi cu salarii crescute înainte de alegeri

Foto: realitatea.net

Profesorii se îmbată cu apă rece atunci când aşteaptă creşteri de salarii. A spus-o chiar preşedintele ţării, Traian Băsescu. Şi tot el a explicat: inflaţia va fi principalul duşman al veniturilor crescute artificial. Tot şeful statului le-a spus profesorilor să fie optimişti, pentru că amendamentele lor, pe codul educaţiei, vor fi acceptate.

''Nu vă mai amăgiţi cu salarii crescute înainte de alegeri, a căror creştere o pierdeţi prin inflaţie. Profesorul trebuie să ştie că salariul lui e dependent de performanţa pe care o are la clasă. Nu salarizarea pe care o visăm, ci cea care să dea confort financiar, prin asta înţeleg acelaşi lucru pe care-l înţeleg şi pentru mine, adică din salariu să poţi să trăieşti rezonabil'', a spus Traian Băsescu.

Unii profesori au fost surprinşi de declaraţiile făcute de şeful statului. ''Dacă un învăţător a făcut liceul pedagogic şi pe urmă studii universitare de lungă durată sau Facultatea de Pedagogie a învăţământului primar şi preşcolar este plătit în momentul de faţă ca institutor, iar cineva cu liceul agricol, făcut la ID sau deloc, este profesor. Este o situaţie pe dos'', a precizat  Viorel Dolha, preşedinte Asociaţia Învăţătorilor din România.

Citeşte şi Băsescu: "Am avut bunul simţ să nu vreau să fac şi carieră didactică"