Atletism - Nicoleta Grasu a fost nominalizată la titlul "Atleta europeană a anului 2009"
Sportiva română Nicoleta Grasu, care participă la proba de aruncarea discului, a fost nominalizată la titlul de cea mai bună atletă europeană a anului 2009, alături de alte 22 de atlete de pe continentul european.
Pe lista celor mai bune atlete din Europa se mai află nume importante din atletism precum Elena Isinbaieva (Rusia, săritura în înălţime), Tatiana Lebedeva (Rusia, săritura în lungime), Emily Freeman (Marea Britanie, 800 de metri) sau Antonina Krivoşapka (Rusia, 400 de metri). La băieţi au fost făcute 20 de nominalizări, dar printre sportivi nu se află niciun român.
Clasamentul va fi stabilit în urma unui vot organizat pe site-ul EAA până pe 27 septembrie, care va fi împărţit în secţiunile "vot pentru specialiştii federaţiei", "vot pentru public" şi "vot pentru mass-media". Votanţii din public care vor ghici ordinea corectă a primilor 5 sportivi din clasamentul final vor avea şansa să câştige o excursie de 3 zile la Barcelona, în timpul Campionatului European. Premiile vor fi acordate la data de 17 octombrie.
Acest premiu a fost instituit în anul 1993, iar de atunci doar o singură sportivă din România a reuşit să câştige distincţia, în anul 1999, atleta Gabriela Szabo. La ediţia trecută s-au impus Elena Isinbaieva (Rusia) şi Andreas Thorkildsen (Norvegia, aruncarea suliţei).