Aproape 70 de angajaţi ai teatrului din Deva vor fi disponibilizaţi de la 1 mai
Disponibilizări şi în rândul actorilor. Aproape 70 de angajaţi ai teatrului din Deva îşi pierd locul de muncă începând din luna mai. Decizia aparţine Consiliului Judeţean Hunedoara, care a ales să renunţe la majoritatea angajaţilor, iar cu banii economisiţi vor să reabiliteze clădirea.
Actorii au spus că din cei 72 de angajaţi vor mai rămâne în luna mai doar şapte. Directorul teatrului din Deva susţine că el nu face altceva decât să
continue un program de management stabilit încă de acum doi ani.
În prag de disponibilizare, oamenii au declarat că le va fi imposibil să se angajeze în altă parte. "Consiliul judeţean se întreabă unde merg eu să lucrez cu diploma de actorie? Va trebui să-mi hrănesc copilul făcând ceva sub studiile mele şi ne mai mirăm că fugim toţi în ţara asta?'', a spus unul dintre actori.
Conducerii Consiliului Judeţean Hunedoara consideră că lucrările de reabilitare sunt urgente. "Nu au sală de spectacol şi atunci mi s-a părut normal să renunţăm la spectacole improvizate prin diferite săli închiriate", a spus preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Molot.
Proiectul de reabilitarea al teatrului din Deva a fost început încă de acum 20 de ani, dar nici până în prezent nu a fost dus la bun sfârşit.